Domeniul ingrijirii copilului este imens si, de multe ori, daca e vorba de propriul copil, pare ca ne depaseste, asa e de mare. Informatiile vin multe, de multe ori contradictorii, s-au mai schimbat si generatiile si apar noi si noi idei despre cum sa iti cresti si ingrijesti copilul, unele mai avangardiste sau mai naturale decat altele. La medic primesti iarasi tot felul de idei, si aici diferite. Toate astea te cam pot darama.

In ceea ce priveste ingrijirea copiilor mei, am trecut si trec si eu prin tot felul de dileme. Dar celor mai multe le-am gasit rezolvarea intrebandu-ma “ce este cel mai apropiat de natura omului in legatura cu problema asta?”.  Adica, ma gandesc cam cum o fi fost omul creat sa faca fata vietii acum milioane de ani in legatura cu problema respectiva si cum as putea sa o adaptez eu in zilele noastre.

Am participat de exemplu de curand la o discutie intre mame in legatura cu incaltamintea copilasilor lor atunci cand vine vremea sa mearga in picioare, cu glezna tare, cu talpa tare, cu premergator, cu talpa moale… am auzit tot felul de pareri. Si, desi si eu am avut toate gandurile astea la momentul potrivit si e de inteles sa preiei opiniile unora mai “specialisti”, ma reintorc la intrebarea mea:

Cum s-o fi gandit Dumnezeu acum milioane de ani ca ar trebui sa incepem sa mergem?

Si eu cred ca raspunsul e ca ne-a dat picioare, talpi, degete la picioare, echilibru, muschi, un intreg sistem locomotor special facut pentru asta. Oare presupunea invatarea mersului un anumit tip de incaltaminte care sa ne fi fost pus la dispozitie pe la varsta de un an, cand noi eram copiii unor oameni in pestera? Si eu mi-am incaltat copiii si nu am rezistat tentatiei sa ii “ajut” sa poate merge. Acum, ii vad cat de bine merg, ce mult se bucura cand sunt desculti.

Asemanator acesteia, ma gandeam tot de curand cum e cu alaptarea si cat de miraculos sunt oamenii facuti sa fie alaptati, femeile sa produca lapte, sanii sa fie intr-un anume fel facuti sa creeze lapte si bebelusii sa se nasca deja cu reflexul de supt. Pe areola exista niste glande care produc o substanta antibacteriana care protejeaza sanul si bebelusul, aceasta substanta miroase ca lichidul amniotic in care s-a scaldat copilul timp de 9 luni si este singurul miros familiar lui, inspre acolo vrea sa se indrepte, bineinteles, catre san, spre ceea ce ii da lui siguranta, continuitate, protectie ca in burta mamei. Laptele matern contine anticorpi, vitamine, toate substantele hranitoare bebelusului, substante care fac ca digestia sa se produca foarte usor, totul e creat perfect.

Daca laptele praf ar fi fost optiunea lui Dumnezeu, oare ne-am fi nascut cu niste pungi de lapte praf alaturi? Stiu, putem sa tintim mai mult, sa dorim si noi sa imitam perfectiunea. Eu sunt recunoscatoare celor care incearca sa imite perfectiunea, pentru ca astfel putem sa beneficiem cu totii de rezultatele acestor temerari, mai ales in cazuri de nevoie.

Eu cred ca tot ce imita perfectiunea ramane un fel de “alternativa la mana a doua” si atunci cand aleg varianta cea mai apropiata de natura noastra umana, mie imi e mai comod, mai simplu, mai firesc, foarte usor de adaptat la viata noastra in secolul 21. Si in acelasi timp sunt recunoscatoare ca traiesc acum si astfel pot sa am unele beneficii la nevoie.

Am asa de multe exemple din viata mea cu copiii mei: diversificarea alimentatiei, jocul, somnul, interactiunea cu ceilalti copii…