1. Cum am ajuns sa scriu un material despre alaptare

Sunt mama a doi copii minunati, veseli si sanatosi. I-am dorit si au venit repede unul dupa celalalt, la distanta de 1 an si 7 luni, un baietel si o fetita. Venirea lor pe lume a fost dorita, planuita si impreuna cu sotul meu ne-am asteptat ca venirea lor sa ne schimbe viata. Eram curiosi si bucurosi inca din timpul primei sarcini de schimbarile care se vor petrece in viata noastra si le savuram pe masura ce se petrec. Venirea lui Matei pe lume ne-a confirmat ca ceea ce asteptam era intr-adevar miraculos, de o frumusete si o iubire careia ne dedicam cu recunostinta. Aceasta stare s-a amplificat si prin venirea Dorei pe lume. Cu cat mai multi in familie, cu atat mai multa iubire impartasita, veselie, energie!

Cresc in fiecare zi impreuna cu copiii mei prin experientele de care imi place sa fiu constienta, imi place sa simt ca invat mai mult in fiecare zi din viata cu ei. Mergem in ritmul vietii, incercam sa nu fortam nimic, invatam sa ne lasam in ritmul nostru, al fiecaruia dintre noi. Copiii nostri ne invata prin exemplul lor si prin multe altele, ca fiecare are un ritm al lui, constientizez ca si eu am un ritm al meu si invat sa mi-l respect. Am invatat la un moment dat ca sunt cea mai buna mama pe care o pot fi pentru copiii mei. Si invat sa separ ceea ce imi spune mintea mea ca e “bun” si ce simte sufletul meu ca e spre binele nostru, al meu, ce e in ritmul meu, al lor, in acord cu mine.

Si bineinteles ca nu totdeauna lucrurile merg struna, nu suntem toata ziua “zen”. Suntem oameni si uneori suntem obositi, uneori pur si simplu nu merg lucrurile chiar asa cum ne-am dori. Si bineinteles ca mi-a fost greu si mie la inceput, ca multora dintre mamele proaspete. Mi-a fost greu sa trec repede in starea de a avea un copil pentru care sunt responsabila, sa ii asigur lui toate nevoile si, in acelasi timp, sa fac ordine in toate schimbarile din corpul si din mintea mea.

Doua zile dupa nasterea lui Matei am venit acasa de la spital, l-am pus pe patul nostru, el dormea, si… ne-am asezat sa ne uitam la el. Dupa o vreme noul nostru prieten s-a trezit si cu Andrei ne-am sfatuit ca poate a venit vremea sa il hranim. Perfect! Bine, dar haide sa vedem daca trebuie schimbat intai. Hai, doar ne uitam asa, repede, nu il mai punem pe masa de infasat. Daca e, il schimbam aici. L-am desfacut putin si am vazut ca facuse foarte putin si am zis ca il schimbam chiar acolo fara probleme. Dezbracandu-l insa, Matei a inceput sa faca pipi. In sus! Jetul s-a redirectionat inspre capul patului, l-a udat pe fata, in ochi, a stropit o mare parte din patul nostru, cartile de la capul patului, hainele de pe el si de pe noi, toate astea insotite de agitatie si plansete. Asa ca atunci am invatat ca lucrurile se intampla uneori altfel decat le planuim si ca viata cu copiii e amuzanta, plina de invataminte, haotica, tragi-comica… si ca pot sa accept ce este, chiar ce apare.

In timpul sarcinii si imediat dupa nastere, am crezut ca alaptatul e un fenomen natural pentru care nu trebuie sa ma pregatesc, el se petrece de la sine. Am aflat prin propria experienta dureroasa, pe care am regasit-o la multe femei apropiate mie, ca e necesar sa ma pregatesc pentru alaptat si ca alaptatul se poate invata. Ce mi s-a intamplat mie a fost ca, dupa doar 2 zile de la nastere, sanii erau umflati si durerosi, aveam rani sangerande la sfarcuri, dureri foarte mari in sani, de parca mi-as fi bagat sanii in lava dupa care ii strangeam cu clestele. De fiecare data cand imi puneam copilul la san, ma crispam in tot corpul, imi dadeau lacrimile si strangeam din dinti pana cand durerile se diminuau si puteam sa ma relaxez putin. Aveam rani de jur imprejurul sfarcurilor, se facea crusta care se rupea la urmatoarea alaptare de dupa 3 ore. Cand Matei a facut o saptamana, am facut si febra laptelui, adica sanii mi s-au umflat si mai tare, simteam galme tari si dureroase si stiam ca asta poate duce la mastita. Nu stiam exact ce este mastita, dar stiam ca poate sa conduca la o stare grava care poate sa imi afecteze lactatia, ca poate va trebui sa iau antibiotice, ca poate mi se va opri laptele… toate astea erau lucruri pe care vroiam din tot dinadinsul sa le evit. Imi era important sa imi alaptez copilul!! Cu toata starea disperata in care ma aflam, durerile, pericolul, stiam in interiorul meu ca vreau sa imi alaptez copilul. Nu stiam cum voi rezolva problema dar aveam certitudinea a ceea ce vroiam pentru copilul meu. Au urmat momente de disperare, dureri si incercari disperate de a ma ajuta: comprese fierbinti si reci, frunze de varza, creme, pompa… Imi era clar ca ceva nu fac bine, ca probabil as putea sa schimb ceva care ar duce in sfarsit la rezolvarea problemei si cautam pe cineva care sa poata sa ma ajute. Am dat telefoane oriunde am crezut in cautarea informatiei sau a persoanei salvatoare. Am primit printre altele sugestia sa vin la spital si sa mi se faca o injectie care sa imi opreasca lactatia, de tot. Am primit si idei bune, care m-au ajutat, insa nu era nimic maret, cu impact mare. Cred ca nu am gasit, nu pentru ca nu ar fi existat ci poate ca sa ajung eu insami sa descopar.

Dupa trei zile de plansete si disperare, am acceptat ca am o problema pe care chiar nu stiu cum sa o rezolv. Fara sa imi dau seama, lacrimile mi s-au oprit in timp ce ma gandeam ca asta e, accept ideea ca nu stiu ce sa fac si ca nu gasesc pe nimeni care sa ma ajute si asta e in acest moment. Stand asa, imi trece prin cap gandul ca in mine e puterea. Eu am fost capabila sa duc sarcina, eu am fost capabila sa nasc, eu am fost capabila sa-mi gasesc puterea interioara in nenumarate cazuri in viata mea, asa ca tot eu voi fi capabila sa rezolv si alaptatul. Si am inteles ca acceptand situatia exact asa cum e ea, mi se schimba focusul de pe partea goala pe partea plina a paharului. Si, m-am ridicat de pe scaunul unde pana cu cateva minute inainte plangeam, m-am dus la Matei, care avea doar 10 zile, si… am vorbit cu el: “Uite, Matei, iti propun sa facem noi doi impreuna o echipa, sa fim parteneri, si sa gasim impreuna solutia, sa invatam impreuna cum functioneaza treaba asta cu alaptatul. Amandoi avem nevoie sa lucram impreuna, eu pentru ca imi doresc sa te alaptez, tu pentru ca vrei sa te hranesti. Eu sunt aici 100% in treaba asta. Noi doi putem sa rezolvam impreuna aceasta tema.” Din momentul acela am stiut ca am trecut hopul, ca totul urmeaza sa se dezamorseze. M-am relaxat. Ca prin minune, au inceput sa ajunga la mine informatii folositoare despre tehnica de alaptare potrivita si am schimbat pozitia de alaptat si perspectiva s-a transformat intr-una pozitiva si increzatoare. Desi inca aveam dureri, am simtit ca totul merge din ce in ce mai bine. Sotul meu m-a sustinut cu o iubire si intelegere fenomenale, tot timpul mi-a fost alaturi, si-a asumat de la inceput cu foarte mare drag rolul de tata. In afara de nasterea si alaptarea copiilor nostri, sotul meu s-a purtat si se poarta cu copiii nostri cu aceeasi atentie ca a unei mame.

Si bineinteles ca totul a functionat din ce in ce mai bine. Cam dupa 2 luni ajunsesem sa alaptez relaxata, fara dureri si fara rani, fericita ca am lapte suficient pentru bebelusul meu foarte dornic sa creasca. Dupa cea de-a doua nastere, am aplicat metoda cea noua inca din primul moment. Chiar si atunci am avut cateva rani si dureri insa toate au trecut in 3 zile. In capitolele care urmeaza voi explica indeamanunt aceasta tehnica si gandurile care au acompaniat alaptarea, cu marea mea dorinta sa fie cator mai multe mame si bebelusilor lor de folos.

Copiii mei au luat in greutate patru si respectiv cinci kg in primele luni pana la introducerea alimentatiei diversificate si asta doar din alaptat. Au fost doi bebelusi grasuti si activi, foarte veseli si prezenti. Mi se mai zicea din cand in cand ca se intampla asta “pentru ca ai tu lapte bun”, dar eu cred ca eu am lapte bun pentru ca eu cred si imi doresc din adancul sufletului sa produc cel mai bun, hranitor, sanatos si protector lapte pentru copiii mei. Acum copiii nostri sunt lunguti si “colaceii de salvare” aproape au disparut.

Si cum am ajuns sa scriu acest ghid de alaptare? Trecand prin aceasta experienta, mi-am ajutat prietenele si cunostintele sa rezolve situatii asemanatoare, uneori chiar si la telefon si mi-am dat seama ca am descoperit ceva ce vreau sa dau mai departe celor care au nevoie, celor care se simt inspirate de experienta mea. De fiecare data cand intalnesc o mama cu probleme de alaptare, imi aduc aminte de mine si de experienta traita de mine si imi doresc sa o ajut, sa o sustin sa isi gaseasca puterea in ea insasi, asa cum si eu am regasit-o in mine, sa isi capete increderea in sine, pentru ca nimic sa nu o impiedice sa savureze experienta si apropierea cu bebelusul ei. Eu mi-as fi dorit sa am la dispozitie aceste informatii atunci cand mi-a fost mai greu si de aceea le si public. Este exact materialul pe care as fi vrut sa il citesc chiar eu.

 

28 Responses to 1. Cum am ajuns sa scriu un material despre alaptare

  1. roxana susca says:

    La noi alaptarea a mers usor si din prima. Parca asta facusem toata viata, desi Maria e primul nostru copil. Asta mi-a dat incredere si convingerea, odata in plus, daca mai era nevoie, ca alaptatul e cea mai buna metoda pentru ca e cea naturala pentru care a fost creat corpul nostru.

    Si totusi, la inceput mi s-a parut ireal ca sanii mei sa reuseasca sa produca lapte si inca in cantitatea de care are nevoie copilul meu ca sa creasca bine sugand exclusiv. Desi aveam incredere, stiam destul de multe informatii si imi doream foarte mult sa alaptez, parca nu eram sigura ca avea sa se intample. Ma rugam sa am lapte macar o luna sau doua. Am reusit sa alaptez pana cand Maria a implinit doi ani. Vorbea si alerga si cand simtea nevoia, striga de la distanta, prin casa sau afara: mami, da-mi tatica!

    Si tot din ciclul ce draguti sunt copiii cand cer sanul. Soacra mea a supt pana la doi ani si jumatate. Umbla dupa mama ei cu un scaunel cu trei picioare pe care o ruga sa se aseze si ii cerea: da-mi mamica tatica ta ca tare e dulce si buna.

  2. mia says:

    foarte frumos si cald ce spui tu aici. Cred ca fiecare mama are “incercarile ei”. Eu am nascut foarte greu, apoi tantile alea din spital m-au asigurat ca nu am cum sa alaptez asa repede, cu astfel de sfarcuri…etc din fericire nasterea cea foarte grea a avut un efect energizant asupra mea asa ca in gandul meu ma gandeam …lasa ca pot, bebe stie sa suga si o sa reusim sa ne descurcam noi…Apoi am ajuns acasa, bebe plangea daca nu statea “mufat”- cateva ore in sir, apoi rani, ” sageti in sai” etc, dar era asa de fericit acolo!!! si nu vroia deloc sa suga cu mameloanele alea de silicon…si da! doare de iti dau lacrimile! O prietena care are multi copii mi-a dat un sfat simplu care spunea sa nu incerc sa fac altceva decat sa fiu al bebelusului, cred ca a fost cel mai bun sfat pe care l-am primit!

    • Oltea says:

      Draga Mia, iti multumesc pentru povestea ta pe scurt, care intareste convingerea mea ca TU esti cea care alegi, chiar si intr-o situatie disperata, chiar si cand treci prin “incercari” – cum spui tu. Ce frumos ca ai constientizat efectul energizant al nasterii grele! Si foarte frumos sfat, si folositor tuturor cand ajunge la tine! Acum cum sunteti? Cat de mare e bebe, mai alaptezi?

  3. Irina Maria says:

    Ce ma bucur ca v-am gasit!Sper sa va pot pastra alaturi de noi, de mine si de bebe, pana cand vom ajunge si noi la diversificarea alimentatiei.
    Ce sa spun?Sunt insarcinata in 21 de saptamani si incerc sa folosesc timpul liber pe care il am acum, pt a aduna toate informatiile si trairile care sa ne ajute pe mine si pe tati sa crestem un bebe sanatos si frumos!
    Am citit doar prima parte din gandurile tale, draga Oltea, dar am sa imi conspectez, cuminte, tot ce voi gasi util!
    Felicitari pt copiii tai si crestere usoara intr-o familie frumoasa!

  4. Melania says:

    super ca exista site despte alaptare, ma bucur ca v-am gasit.
    si eu m-am straduit. nu stiu daca ma asteptam sa am lapte la cei 40 de ani ai mei, sfarcuri ca vai de ele- pe dreapta mai bun , pe stanga mai aiurea. la spital am si plans de ciuda cand bebe Leo nu papa. am sunat la toate prietenele care au alaptat. pana la urma una din ele mi-a zis sa-mi masez sfarcurile inainte sa merg la alaptat si asa am reusit de am inceput. eram tare fericita cand reuseam si plangeam de ciuda cand bebe nu reusea sa suga. dar cum ati spus si voi, am facut o intelegere cu bebe, si asa am sa zic mereu : ca am vrut amandoi. acum bebe are 2 ani si inca mai papa.
    in primele 3 luni i-am dat si lapte praf- completare – ca asa mi-au zis asistentele de la spital- ca nu papa destul. multumesc lui Doamne Doamne ca nu a renuntat bebe la laptele meu- pana a inceput sa se ingrase Leo mic si a zis dna. dr de familie ca s-ar putea sa fie laptele meu suficient.
    Leo mananca acum de toate si in plus si lapte de la mama- cel putin la somnul de la pranz si la cel de noapte. lucram la intarcare acum.
    iar eu am lapte la cei 42 de ani ai mei. mi-am si dorit tare mult sa-mi alaptez puiul.
    va doresc sa fiti sanatosi si sa vi se implineasca dorintele

    • Oltea says:

      Felicitari, Melania! Si multumesc pentru impartasirea ta, e minunata povestea ta! Si sunt sigura ca si incurajatoare pentru multe mamici!!

    • Oltea says:

      Melania! M-am bucurat mult de mesajul tau, Esti o inspiratie pentru multe mame, m-as bucura sa citeasca cat mai multe mame comentariul tau! Numai bine!

  5. oana says:

    ma bucur ca exista oameni ca tine care isi impartasesc experienta pentru binele altora! imi pare rau ca nu te-am gasit atunci cand am avut nevoie si cautam in disperare metode de a reusi sa alaptez. dar inca caut ‘de ce-uri’ si incerc sa ivata sa fac mai bine data viitoare. povestea mea e…greu de crezut chiar si de mine acum ca ma uit in urma. n-am alaptat nici macar o data 🙁 nu stiu motivul dar stiu ca s-au intamplat multe inainte de nastere si dupa. inainte am fost destul de suparata si in noaptea premergatoare nasterii mi-am petrecut-o plangand, nasterea naturala (naturala mai ales in ideea ca lactatia se dclanseaza mai rapid) dificila si traumatizanta pentru ca minunea mea avea dubla circulara care o tinea ‘in loc’ si i-a oprit respiratia; spitalul in care am nascut este cel mai rau loc in care puteam sa ajung si ii spun numele CANTACUZINO in ideea ca alte mamici sa stie la ce sa se astepte: -> imediat dupa nastere am vazut-o de la 3 metri distanta timp de cateva secunde..ce pus copilul la pieptul mamei, ce sarutat copilul si atins de mama pentru prima oara..doar asistetele pot sa faca asta in locul tau; -> m-au lasat sa o vad abia dupa 11 ore timp in care m-am simtit ca o cersetoare la usa lor si ma plimbau cum vroiau in functie de orele de vizita (la propriul copil) timp in care era alaptata la biberon (o tetina din care curgea laptele ca pentru copil de 8 luni); -> aflu ca are o infectie ca multi altii si facem 5 zile antibiotic desi nu stiu nici acum pentru ce concret; -> despre igiena nu mai vorbesc;
    BUN. Laptele nu venea, niciun semn de nimic, am baut apa, ceaiuri, am mancat corect, am masat, am pus copilul la san. Problema majora a fost ca ea nu a stat la san, plangea, se agita, nu apuca bine, mamelonul nu se forma, desi am insistat 2 luni de zile (pozitii, mameloane false, furtunase din care sa vina lapte mult cum era obisuita la biberon). Concluzia a fost: ”hai sa nu o mai chinuim pentru ca e deja traumatizata cand vede sanul” – bea cu mare pofta din biberon, a mancat intodeauna foarte mult. Oare s-a obisnuit cu biberonul din spital si la san efortul nu merita? oare eu am gresit pe undeva (precizez ca in cele 2 luni reuseam zilnic sa mulg maxim 5 ml pe care ii dadeam…)??? stiu doar ca citesc bloguri unde se spune ca nu exista femeie sa nu poata alapta, ca natura te ajuta, ma simt de multe ori blamata de femeile care au reusit, simt o mare tristete si dezamagire cand ma gandesc la ce am pierdut eu ca mama dar mai ales ce a pierdut copilul meu..

    • Oltea says:

      Draga Oana, e asa de dureros ce povestesti si te cred ca suferi! Cam asa m-am simtit si eu cand stateam si nu ii dadeam de capat, plangeam si aveam dureri si rani si nu gaseam pe nimeni. Cred ca ai trecut si ati trecut printr-o perioada trista si ca ai facut in aceste conditii ce ai putut tu mai bun si mai bun pentru copilul tau, sunt sigura.
      Acum insa te afli intr-un moment in care, dupa cum vad ca le-ai scris pe toate mai sus, ai putea sa alegi cum vrei sa mergi in continuare: sa te superi inca pentru lucurile care deja au trecut (dureroase, enervante, dar s-au petrecut intr-un moment din trecut) sau sa fii alaturi de copilul tau acum, concentrandu-te pe momentul prezent, cu tot ce poti sa faci tu mai bun pentru el in contextul actual. Nu inseamna sa bagi sub pres tristetea din trecut, dar poti alege altceva pentru acum fara sa mai cari acel pietroi atarnat de picior. Si mie imi e foarte greu, de multe ori ma aflu in aceasta situatie si tristetile din trecut revin si le dau voie sa fie. Dar, cand ma mai linistesc, ma concentrez iarasi pe momentul prezent.
      🙂 cum ti se pare? Te vezi dispusa sa iti reorientezi directia in care privesti? Iti dai seama cat de mult s-ar simti asa o schimbare de macaz in viata copilului tau, in relatia dintre voi? Uite, poate iti va placea si acest articol despre conectare: http://mamalapte.ro/2010/10/alaptarea-hrana-spirituala/
      Cu drag!

      • oana says:

        ai mare dreptate privind trairea momentului actual, lucru pe care il fac. insa sunt inca conectata la ce s-a intamplat si prin prisma faptului ca intentionez sa am un al doilea copil plus o prietena draga care naste in curand in acelasi spital si incerc sa aflu tot ce se poate sa o ajut sa nu treaca prin ce am trecut eu..e mare pacat. multumesc pentru raspus si pentru articolul recomandat. acum fug ca azi e prima zi de olita si avem de lucru 🙂

    • Reni M says:

      Oana… Ooof, pur si simplu simt nevoia sa te imbratisez cu un gand bun si cald!
      As vrea sa-mi exprim opinia legat de trei aspecte ale experientei tale – si te rog sa ma ierti daca vor “suna” a sfaturi care nu mi-au fost cerute. Ma gandesc ca poate vor ajuta altora macar, sa aiba succes in demersul alaptarii, in care nici eu nu sunt decat 50% multumita…
      1. Sentimentul de vina, de nemultumire fatza de trupul tau ar putea sa dispara daca ai afla CAT DE MULT tesut glandular au sanii tai! Fara tesut suficient nu prea facem mare branza. Am o prietena care nu a alaptat deloc. In timpul sarcinii, ba chiar si dupa nastere, sanii nu i s-au marit, nu s-au umflat, nu s-au intarit! A cerut tratamente hormonale, iar medicul i-a facut o ecografie si in urma rezultatului i-a recomandat… biberonul! Da, exista mame care NU pot alapta! Din pacate… Eu sunt undeva la mijloc: merg tarash cu o semi-alaptare, dar Ii multumesc clipa de clipa lui Doamne-Doamne chiar si pentru atat! Daca as duce-o asa pana la 2 ani… eheeee!!! Sa-mi zica si mie fetita mea “Mamica mea, da-mi tzatzica ta dulce si buna!” – sa stiti ca am plans si plang la toate povestile voastre!!!
      Si da, sanii mei au suferit incepand cu sarcina prea putine si nenotabile modificari! Si cred ca sunt omul care a incercat de toate: ierburi, pastile, ceaiuri, bere, stimulari dese cu bebe si pompa, masaj, ba chiar si Domperidona, de la care m-a durut capul infiorator si fara rezultat…
      2. Mamicile care nu au lapte si sunt nevoite sa dea formula, ar fi ideal sa o faca folosind un SNS, un sistem de alimentare paralel – pretul merita, iar bebe nu doar ca stimuleaza sanul, dar se creeaza si acea legatura emotionala intre mama si copil posibila numai in timpul suptului la san! Si daca nici asa nu merge, ceva tot se poate: dupa masa de lapte praf, in loc de suzeta, copilul sa fie asezat la san, sa adoarma morfolind tzitzica chiar daca nu curge nimic din ea, pt ca se stie ca alaptatul nu are doar functie de hranire, ci implicit de comunicare non-verbala cu mama, de alint, de alinare a durerilor si spaimelor de bebe mic, functie de maaaare declaratie de dragoste! …neplatonica!
      3. Daca ceea ce am scris la punctul 1 nu s-ar dovedi adevarat in cazul tau… eu una… iarta-ma ca ma bag… dar as lua in calcul, desi copilul foloseste deja olita, o incercare de (re)inducere a lactatiei! Dupa cum probabil se stie, in lumea (mai) civilizata, exista femei (care au adoptat un copil, sau bunici care au in grija nepotei orfani de mama sau cu mame bolnave) care nu au nascut si care totusi sunt ajutate sa obtina o lactatie suficienta!
      Poate ar fi doar un trist prilej de deschidere a unor vechi rani, tu stii asta mai bine… Dar nu as incerca asta in scopul de a sti ca mi-am hranit si eu copilul cu un pic de lapte sanatos, ci pentru ca pur sisimplu CRED cu toata fiinta mea ca alaptatul este echivalent cu A FACE DRAGOSTE! Nuuu, vorbesc prostii, e ceva mai mult, mai intens,mai inaltator si mai creator de dependentza, de ambele parti, decat orice experienta umana!!! asa ca, indiferent cat de mult timp a trecut de la nastere, m-as intoarce in timp si as face tot posibilul SA FAC DRAGOSTE CU COPILUL MEU! Macar de cateva ori… cat sa stiu ca mi-a ramas o amintire pentru toata viata si pentru clipa cand sufletul meu va trece din aceasta lume dincolo…

      Oltea (ce frummmos nume!), stii ca ai fost calauzita de ingeri spre acest drum si spre aceasta misiune! 🙂

      • Oltea says:

        Vai… ma bucur atat de mult de acest mesaj! Ma emotioneaza atat de mult si aprecierea pentru mine dar si aplecarea atat de plina de dragoste pentru problema Oanei! Multe multumiri!!

  6. Mihaela Tomas says:

    In primul rand draga Oltea ma bucur ca exista mamici ca tine care doresc sa impartaseasca din experienta lor legata de alaptat si de miracolul de a avea un copil. Si eu am doi copii minunati de 4 si 1,8 ani. Eu de cand ma stiu mi-am dorit sa nasc natural si sa-mi hranesc copii natural pentru ca in opinia mea asa trebuie sa stea lucrurile, asa am fost creati de natura. Sunt constienta ca uneori lucrurile nu merg conform planului si atunci Slava Domnului ca exista si alternative, nasterea prin cezariana, laptele praf etc.
    Pe primul copil, pe baietelul meu l-am nascut 100% natural si a fost o experienta cu adevarat inaltatoare, insa din pacate, din lipsa de informatii suficiente, am renuntat la alaptat la 6 luni si am mers pana la 3 ani pe formula. Pe fetita mea am nascut-o prin cezariana de urgenta, in timpul travaliului s-a intors in pozitie pelviana si nu a putut iesi, am facut si anestezie generala pentru ca nu mai era timp si nu exista in sala de operatii trusa pentru rahie…dupa nastere mi-a fost foarte rau, aveam dureri groaznice de cap si nu ma puteam ridica in picioare nici sa merg pana la baie. Experienta mea seamana cu a Oanei desi nu am fost la aceeasi maternitate, toata lumea vedea fetita doar eu nu. O asistenta mi-a adus-o sa o vad 5 minute dupa 30 de ore de la nastere si abia dupa doua zile mi-au adus-o in salon. Nu ii condamn pe cei din spital pentru ca asa a fost situatia, nu eram in stare sa am grija de ea si luam si antibiotice astfel ca nu m-au lasat sa alaptez. In tot acest timp a fost hranita cu biberonul si cu lingurita cu formula. Oricum nici o clipa nu m-am gandit ca asta ne-ar putea impiedica planul de alaptare. In prima clipa cand am pus-o la san, doua zile dupa operatie, totul a decurs normal, ea a vrut sa suga si a tras puternic de san. Nu aveam lapte si durea dar nu am renuntat, toata ziua si toata noaptea am exersat, nici nu am vrut sa aud de completare sau biberon, stiam ca ii este destul colostrul, si am mers mai departe, cu cat ea a incercat mai tare cu atat mai mult se stimula sanul si astfel cam dupa 6 zile a venit febra laptelui. Am experimentat si eu dureri, febra, sfarcuri sangerande dar iarasi nici macar o clipa nu am renuntat. M-am gandit ca daca tot a trebuit sa fac cezariana macar sa fac tot ce e posibil sa nu renuntam la alaptat. A functionat, totul a venit de la sine, perioada grea a trecut in doua saptamani si apoi am inceput sa ne bucuram de alaptare. Diversificarea am inceput-o la 6 luni dar nici pana azi la 1 an si 8 luni nu am renuntat la alaptare desi am trecut prin momente mai grele, am avut probleme cu un canal infundat, am avut nevoie de vitamine suplimentare, trebuie sa-mi urmaresc alimentatia in continuare. Sunt tot felul de lucruri care te pot face sa renunti ideea e sa nu le lasi sa te influenteze. Gandirea pozitiva sunt convinsa ca ajuta si in cazul alaptarii la fel de mult ca si in cazul sarcinii si in perioada postnatala.
    Multa sanatate si copilasi sanatosi si nazdavani!

    • Oltea says:

      Of, Mihaela… imi pare rau sa aud povestea ta! Si ma bucur ca ai avut o noua ocazie sa vindeci si sa gasesti calea care te face pericita si implinita. E minunat cand mamele reusesc sa isi implineasca cat mai multe din functiile cu care ne-a lasat Dumnezeu, pentru o experienta completa in aceasta viata. Exact la fel zic si eu, bine ca exista metode alternative care ne salveaza in cazuri urgente. Repet: cazuri urgente! Sunt trista cand aud de viitoare mamici care nici nu isi pun problema nasterii naturale sau a alaptarii… nasterea e asa o oportunitate sa ne cunoastem, sa ne depasim frici, traume, sa le vindecam!
      Iti multumesc mult pentru mesajul tau, e iarasi o incurajare pentru mine si alte mamici!
      Multa sanatate si veselie si voua! 🙂

  7. Mihaela Tomas says:

    Acest mesaj este pentru Oana,

    Din ce am citit experienta ta seamana foarte mult cu ce am patit si eu in maternitate. Acum clar nu se mai poate face nimic in legatura cu alaptatul fetitei tale dar nu trebuie sa lasi aceasta trista intamplare sa te afecteze pe viitor. Sfatul meu ar fi sa uiti totul sa nu te mai gandesti nici o clipa nici macar la “de ce”, sa lasi totul in trecut si sa o iei de la capat gandind pozitiv si vizualizandu-te cu puiul la san. Probabil ca la baza problemei a stat stresul cauzat de faptul ca nu ti-ai putut vedea fetita imediat, de faptul ca a avut o problema de sanatate care a necesitat antibiotice si apoi ati privit alaptarea ca pe o lupta ca pe o trauma. Copilasul nu era traumatizat de san cu siguranta ci poate simtea deznadejdea ta, stresul si oboseala. De aceea data viitoare cel mai bine ar fi sa privesti totul mai relaxat si sa nu mai para alaptatul o lupta, este un proces determinat de hormoni care are loc natural si fara probleme in cele mai multe cazuri. Mamicile nu ar trebui sa vada in asta o lupta, o strategie, am vazut in maternitati mame care au venit inarmate cu sticle de ceai, medicamente, pompe de san, sfarcuri de silicon, creme pentru mamelon etc, toate aceste mamici pleaca la drum deja cu gandul ca din prima zi trebuie sa faca ceva ca laptele sa vina si acest lucru nu aduce decat stress si cu cat ne straduim mai mult cu atat merge mai greu, noi suntem mai stresate si agitate, starea se transmite si bebelusului si se creeaza un cerc vicios.
    Cam asta e, sunt sigura la mamica Oltea poate completa mult la cele spuse de mine, dar cam asa vad eu lucrurile.

    • Oltea says:

      Iti multumesc, Mihaela, pentru ca ai scris asa din suflet! Sper ca Oana sa simta ce zici si sa se simta incurajata sa lase in urma trecutul…
      Cu drag tuturor!

  8. Anna says:

    Foarte important sa povesteasca mamicile despre lupta lor cu alaptarea. Sunt atatea mamici care nici macar nu incerc sa faca ceva pentru ca bebelusul lor sa primeasca cea mai buna hrana posibila.
    Din fericire, nu am avut probleme cu furia laptelui, iar ragadele au trecut si ele – face parte din suferinta mamei care innobileaza sufletul, cred.
    In schimb, din cauza sfarcurilor inversate, nu am reusit niciodata sa alaptez de la san. Ne-am chinuit cu mameloane artificiale, cu tot felul de pozitii, inutil. INSA, in pofida acestora, numai laptele meu l-a baut, deoarece i-am muls lapticul timp de un an (as mai fi continuat, dar am ramas iar insarcinata).
    Asa ca nu exista asa ceva ca nu se poate. Eram singurei cu sotul, fara niciun ajutor timp de un an, in care am si lucrat (acasa) cateva ore pe zi, noaptea cand apucam.
    In afara de “completarile” fortate de asistente in prima zi la spital, pot spune ca fetita mea s-a alimentat EXCLUSIV cu laptele meu muls din 3 in 3 ore pana la 8 luni (nu prea o interesau alimentele solide), apoi pe langa diversificare, pana la 1 an. Era un efort imens, e inuman sa te trezeasca cineva atat de des noaptea, dupa care nici macar nu te poti pune linistita in pat, ci trebuie sa scoti pompa, sa pompezi, sa pregatesti totul sa fie gata pentru urmatoarea “alaptare”, sa stochezi laptele in plus, iar ziua intre pompari sa lucrezi cum poti o munca intelectuala care necesita multa atentie.
    Dar nu regret nicio clipa ca am facut efortul acesta.
    Curaj, mamici, ganditi-va ca e o ocazie unica ce nu mai revine daca o pierdeti. Nu exista asa ceva ca “mi s-a dus laptele”, “nu mai am” – daca e stimulata lactatia, prin supt sau prin muls, e imposibil sa se opreasca. Indiferent de efort, in perspectiva unei vieti ce e ala (macar) un an?

    • Oltea says:

      Felicitari, Anna! Esti un exemplu!
      Cum esti acum? Ai nascut deja al coilea copil? Pentru ca daca ai nevoie de ajutor, eu te pot ajuta sa alaptezi sau pot sa te redirectionez catre alte consultante in alaptare. Poate cu ajutor ai putea sa alaptezi, Nu exclud ca ai avut aceasta problema, sunt sigura de ea. Dar poate mai incercam si alte trucuri.
      Te felicit si iti urez toate cele bune!

      • Anna says:

        Draga Oltea,
        multumesc pentru raspunsul tau calduros!
        Da, da, am nascut deja, un baietel voinic la sfarsitul lui decembrie. Dupa experienta cu primul copil, m-am dus la spital inarmata cu hotarare si atentie ca nu cumva sa-i fie dat biberonul sau suzeta, si cu mai multa incredere. Ei bine, baietelul meu suge excelent inca de la prima incercare, fara sa fi trebuit sa aplic tehnici care uneori pot fi necesare in cazul dificultatilor anatomice la alaptare. Desi a prins corect sanul, mi-a facut ragade pentru ca sugea prea viguros dragutul :-)Ragadele din prima saptamana au fost ingrozitoare (nu am optat pentru pompat pentru simplul motiv ca baietelul meu nu accepta nimic altceva decat san), dar dupa cateva zile de protectie cu mameloane artificiale, unguent cu galbenele si menajare alternativa a sanilor, s-au vindecat si nu mai avem probleme. Decat poate abudenta laptelui, asa ca mai ramane o cantitate semnificativa pe care o pompez si i-o dau de baut fetitei mele (ea are aproape 2 ani) 🙂
        Din pacate, nu se incurajeaza suficient alaptarea, mai ales in anumite spitale private. Unele asistente mi-au oferit si mie “completare” automat, fara sa vada macar cat lapte am, rezidenta m-a descurajat cu afirmatii in genul “nu curge convingator laptele” (desi era doar colostrul, care nici nu trebuie sa curga abudent), desi bebelusii chiar nu au nevoie decat de cativa ml de hrana in primele zile.
        Fiind la al doilea copil, am rezistat mai bine acestor descurajari, deoarece stiam ca bebelusii plang din diverse motive, mai ales din cauza oboselii si suprastimularii, si mai putin din cauza foamei in primele zile.
        In fine, pana acum totul e bine cu alaptarea si sper sa o tinem tot asa mult timp 🙂

  9. Alina-Liliana says:

    Fiind seara tarziu si din pacate tocmai am terminat o tura de bocit, ceea ce nu e cel mai sanatos pentru alaptat, m-am apucat sa caut solutii la problema si asa am dat peste tine 🙂 si sunt tare bucuroasa pentru ca e o postare cu o energie si pozitivitate care te face sa te ridici.
    O sa ajung si la ce se intampla acum dar prima data vreau sa va povestesc experienta mea ca mamica a primului meu copilas. Momentan ma aflu in Franta unde se pare ca trebuia sa fiu, spun asta pentru ca am avut parte de o nastere minunata exact asa cum mi-am dorit-o, asta dupa ce am renuntat la ideea de a naste acasa (data viitoare nu mai renunt) , fara nici un fel de calmant sau alte minuni, pur si simplu m-am bazat pe instinct pentru ca am stiut ca il am si astfel am ajuns la clinica dilatata 10 cm si pregatita pentru cea mai importannta intalnire din viata mea :). Totul a decurs foarte bine, am savurat fiecare contractie pentru ca e o dulce durere pe care e pacat sa o pierzi, pacat sa n-o cunosti. N-am fost despartita nici macar o secunda de micutul meu, a stat pe pieptul meu mai bine de o ora, timp in care si-a gasit si sanul… e minunat sa vezi cum instinctul tau si al pruncului se contopesc…
    Acel minunat molfait in care nu esti sigura daca a supt sau nu, iti da incredere ca totul se desfasoara asa cum trebuie si restul vine de la sine, ca daca l-a gasit o sa stie ce sa faca cu el si tu poti sa stai linistita… ei, nu e tocmai asa, cel putin la mine n-a fost :).
    In prima zi a venit o doamna foarte “draguta” care a incercat sa-mi explice ce e alaptatul si cum sa-i indes sanul pe gat apasandu-i capul si eventul sa-i bag degetele in spate, sa-l stimulez daca adoarme… evident ca urmatoarele intentii venite din partea oricui din clinica se sfarseau cu “nu e nici o problema, stiu cum se face” chiar daca aveam nevoie de ajutor am evitat sa-l cer crezand ca toate o sa procedeze precum prima…
    Am ajuns si la rani, colostrul venea greu, pozitia nu e era tocmai buna asa ca a inceput distractia. Totusi mai sunt si doamne dragute, am avut si eu parte de una 🙂 am avut curajul sa spun ca ma doare si m-a ajutat cu o crema si cu toate ca sunt anti tot ce se poate si nu e natural, asta am acceptat-o pentru ca am vrut sa alaptez si am vrut sa-mi repar sfarcurile :)) Cat de cat senzatia de usturime s-a mai potolit si imi tinea sfarcul hidratat pana la urmatorul alaptat si parca, parca era mai bine dar cum era doar o mostra, s-a terminat si iar am revenit de unde am plecat.
    Era dureros si pana si acel scurt moment in care sugea nu era cum trebuie sa fie pentru ca ma tot foiam si ii scoteam din gurita sfarcul sa-l mai ventilez si asta a dus la alte evenimente.. dar mai bine zis nu asta, ci ritmul lui nu a fost pe o lungine de unda cu regulile maternitatii, daca nu incepe sa ia in greutate nu te lasa acasa, si asta mi-a pus capac. M-am intors de la cantar bocind, demoralizata si dezamagita, ceea ce nu e prea sanatos pentru alaptare, pe langa durere am mai plusat si treaba cu greutatea… N-a trecut mult timp si a venit la mine o doamna si mai “draguta” cu 4 sticle de formula care m-a sfatuit sa ii dau si laptele praf pe langa san ca asa fac toate mamicile si astfel pot sa plec acasa. Mai bine imi dadea cu ceva in cap…
    Am decis pana la urma sa mai raman o noapte si sa-l alaptez dar laptele praf nu-l vreau. Asa ca am avut o noapte alba, l-am alaptat de nu stiu cate ori si n-am inchis ochii mai deloc. A doua zi la cantar am stat de parca asteptam rezultatele la bac :)).. ei, dar am invins 🙂 a crescut 70 de grame, eram atat de mandra de mine si atat de satisfacuta sa le demonstrez ca nu toate mamicile au nevoie si de formula… in realitate, parerea mea este ca nici o mamica nu are nevoie de asa ceva, sunt putine cele care au si alea sunt cazuri speciale… Asa ca m-am intors acasa increzatoare si optimista.
    Si a fost minunat sa ma vad in patul meu, sa ne vedem toti 3 🙂 in patul nostru, si a fost bine pana am facut cunostinta cu colicii. Atunci am inceput sa caut informatii despre alimentatie si nu stiu daca voi ati observat dar fiecare articolo spune altceva.. citesti sa mananci aia si aia si in urmatorul iti spune sa nu o faci.. si uite asa a trecut timpul si micutul meu are acum 7 saptamani dar mie inca nu mi-e clar de sa mananc avand in vedere ca nu consum carne si lactatele mi se pare ca nu ii fac bine. Si am ajuns si la problema actuala, ii e foame rau 🙁 nu mai e lapte asa cum a fost, daca pana acum cand sugea din unul, din celalalt curgea laptele, acum nu se mai intampla asta si e foarte agitat la san, trage de el de zici ca vrea sa il smulga… azi de exemplu a fost atat de agitat, cu toate ca a stat la san aproape toata ziua, a dormit in total vreo 3 ore.
    Am nevoie de ajutor, nu am de gand sa renunt la alaptat, trebuie sa gasesc solutia.
    Ce mananc? pai orez integral, quinoa, cartofi, mocovi, rosii, ardei, hrisca, mere, banane, miere, arahide, seminde de dovleac si floarea soarelui neprajite si hidratate, muesli cu lapte, avocado(cu nemiluita), paste integal, faina de malai, toate BIO. Am incercat la inceput si spirulina dar am renuntat, semintele de chia vreau sa le reiau, am avut si capsule si seminte decorticate de canepa de la Canah dar s-au terminat de ceva vreme.. am gasit in franta la magazinul Bio seminte de canepa pe care azi le-am pus la hidratat si am facut lapte din ele si o sa fac in fiecare zi, mai beau ceai de la Weleda pentru stimularea lactatiei, o combinatie de chimen, anason si fenicul… mie mi se pare ca sunt consistente toate, unde gresesc, ce se intampla? sa fie oare oboseala care s-a instalat… am atatea intrebari fara raspuns si am nevoie de ajutorul vostru, poate ati trecut prin experienta asta.
    Nu accept sa renunt la alaptat, vreau exlusiv cat se poate de mult iar dupa diversificare vreau atat cat o sa fie cerere.

    • Oltea says:

      Draga mea, am avut se pare niste probleme cu site-ul pentru ca iata acum gasesc mai multe mesaje carora nu stiu daca sa le mai raspund, nu stiu daca intrebarile mai sunt de actualitate. As vrea cu drag sa te ajut, doar da-mi un semn. Acest mesaj il voi scrie mai multor cititoare, imi pare rau pentru aceste defectiuni 🙁

  10. anamaria says:

    ce tampenii am citit pe acest site….mi-am pierdut timpul degeaba…fetelor,viitoarele mame nu va treziti dupa ce ati nascut sa va pregatiti sanii pentru alaptare ci si pe parcursul sarcinii….cel mai bine mergeti la” scoala mamei” unde specialisti,moase va consulta si va da sfaturi utile,referitor la alaptare: ce se intampla in luna a 8-a de sarcina cu sanii vostri??? cum sa-ti desfunzi gaurele???cum se maseaza corect sanii?la cate ore tre sa te mulgi in caz ca nu ai hranit copilul la timp si tot asa…nu mai vb prostii precum sa vb cu bebe si nu mai stiu ce pe-acolo,abureli…niste tampenii!!!!dupa parerea mea!! fiti responsabile,e copilul vostru si daca intradevar te gandesti la binele lui…nu te trezesti la 9luni knd nasti ca vrei sa-l alaptezi…ci pune-ti intrebarea asta de la inceput din primul trimestru de sarcina..intreaba medicul tau ginecolog despre lectii la scoala mamei…sunt 3 lectii…care te invata ce sa faci in timpul sarcinii si ce sa faci dupa…cu exemple video…si in plus te impartasesti si cu experienta ta, prin ce treci si ce simti!! sfatul meu este nu cautati akolo unde trebuie…pe net e doar o generalizare…nu e nimik ce ti se poate intimpla tie…orice sarcina e unica…nimic nu e la fel…iar alaptarea este data prin natura,trebuie doar sa-ti inveti corpul la momentul potrivit sa actionezi….

  11. mihaela says:

    buna,
    problema mea este desigur…alaptarea bebelusei mele de 2 luni si jumatate. eram hotarata sa nasc natural si sa alaptez exclusive. bun, nu a fost asa, am nascut prin cezariana din cauza de dezlipire de placenta iar de alaptat am alaptat la 2 ore de la nastere insa…cu suplimente din partea asistentelor. bun, am zis ca reglam noi treaba acasa. acasa ce sa vezi, m am mutat la parintii mei ca sa “fiu ajutata“…si aici incepe povestea: nimeni nu mi a spus ca nu trebuie sa fac nimic altceva decat sa imi alaptez copilul, nu sa ma panichez ca dupa ce sta o ora la san doarme un sfert de ora si apoi se trezeste si vrea iar! nu, am crezut ca trebuie sa doarma 2-3 ore legat, timp in care eu sa fac si altceva (sa ma uit la ea, de exemplu, cum doarme)…aici vin sfaturile desteptilor “ce, nu vezi ca plange de foame, ca laptele tau e apa, ca nu I ajunge, ca ce, maica ta nu v a alaptat pe voi ca avea laptele zer – asa I a zis medical- si tu ai la fel; da I copilului biberonul ce, vrei sa moara de foame“….nu pot sa scriu cat de umilita m am simtit, ca parca eram ultima proasta din lume si nu eram in stare sa mi hranesc copilul, ca CA NU SUNT BUNA DE NIMIC. pestea toate astea se mai adauga si depresia postnatala, cred ca asta era, dar era justificata. cand aveam 8 luni de sarcina am fost pur si simplu parasite de barbatul pe care il iubeam si care si el ma iubea dar cred ca si a dat seama ca nu vroia copilul. in ziua in care am nascut am primit prin sms numai amenintari cu moartea si bataia, blesteme si toate cele. sms urile au continuat si noptile urmatoare. plangeam de frica pe balcon cu copilul in brate…si ii plangeam soarta amara ce I am rezervat o. in fine, incercam sa alaptez o jumatate de ora – o ora, apoi dadeam doza care ma pandea la usa ca o vrajitoare in mana unuia din bunici…ca ulii se repezeau sa ii prepare doza de drog. basca ma mai pocneste si o diaree care bineinteles asta ii provoca colicii. sunat medical, dat pastille si nealaptat 2 zile,pazita de “jandarmi“ (cu toate astea, desi pe jumatate convinsa ca poate diareea mea ii provoaca accesele de plans de colici, ii dadeam pe furis sa suga) chiar cand se produsese suirea laptelui. mentionez ca bebelusa mea stie sa suga, nu mi a provocat ragade, nu am avut furia laptelui si, desi este de fiecare data hranita si cu biberonul, nu refuza sanul, ii place, I am dat sa suga cand plangea pe strada, in autobus si in tramvai….cand urla de colici eu eram vinovata ca mancasem nu stiu ce, si aproape ma batjocoreau ca ii dau laptele ala prost al meu si o fac sa sufere. eu sunt convinsa de bunele intentii ale parintilor mei dar….le datorez drogul de care nu stiu cum o sa scap. bineinteles ca laptele este mai putin acuma cred, bebelusa nu se satura, fara doza de 60 ml nu se linisteste… nu stiu ce sa fac si cum sa fac. imi doresc din tot sufletul sa nu fi facut greselile pe care le am facut si vreau din toata inima sa le repar. orice sfat imi va fi de ajutor.

    • Oltea says:

      Draga mea, te cred si simt ca ai trecut si probabil inca treci printr-o perioada destul de grea. Si ai bineinteles toate justificarile. Insa dincolo de toate astea as vrea sa te rog, pentru cateva secunde sa citesti urmatoarele, vezi daca simti ca e adevarat, daca ti se potriveste: < < Am o fetitia extraordinara care imi aduce o bucurie enorma, care ma iubeste infinit si pentru care eu imi doresc sa fac tot ce pot eu mai bun pe lume, sa fiu o mama buna, si o iubesc... >> Daca simti ca ti se potriveste mai citeste o data, si inca o data si de cate ori vrei… Conecteaza-te la cine esti tu si cine este ea, pentru ca acum voi doua va sunteti cele mai importante persoane din lume una pentru cealalta. Si aveti oportunitatea sa creati o relatie de iubire, de incredere, de tandrete, de acceptare reciproca.
      Colicii, dupa mine, au legatura cu felul in care gestionezi tu in interiorul tau situatia prin care treci, emotiile, suferintele pe care le lasi sa fie in sufletul tau. Te rog sa nu o iei ca pe o invinuire din partea mea, ci poate doar ca o invitatie la o schimbare de perspectiva. Unghiul din care privesti tu situatia prin care treci si modul in care iti accesezi puterea ta interioara se poate intotdeauna schimba in modul in care vei hotari tu singura. Si atunci cand constientizezi felul in care privesti lucrurile si directia in care doresti sa schimbi lucrurile, primul pas spre schimbare e facut. Si poti sa o faci…
      In legatura cu cantitatea de lapte, te sfatuiesc sa ai incredere in felul in care suntem concepute de Dumnezeu, corpul femeii stie sa ajusteze cantitatea de lapte de care are nevoie si pe care i-o cere copilul ei (prin stimularea prin supt…). Lactatia funstioneaza pe principiul cererii si ofertei: cat suge copilul din san, atat lapte produce sanul. Iar tu gradual poti sa o pui din ce in ce mai mult la san. De aceea eu iti sugerez sa verifici pozitia la san, sa fie o pozitie benefica alaptarii (eu am descris pe blog pozitia mea preferata de alaptat, despre care eu cred cu tarie ca stimuleaza si lactatia). Iti mai sugerez ca primul lucru pe care sa il faci cand fetita ta se trezeste e sa o pui la san si abia mai tarziu sa ii schimbi scutecul, astfel incat sa bea mai mult fiind inca putin adormita. Ai mai putea sa iti cumperi de la plafar schinduf din care, amestecat cu mancare, sa iei 3 lingurite pe zi. Schinduf-ul este, se pare, singurul aliment demonstrat stiintific ca ar creste lactatia. Ideea e ca lactatia sa o cresti usor usor astfel incat incet incet sa renunti la suplimentarea cu lapte praf. Tin sa te anunt ca sunt nenumarate mame care au reusit sa isi creasca lactatia si ca asta e posibil, cu multa rabdare pentru tine…
      Daca ai putea sa vezi ca “jandarmii” din jurul tau sunt si ei de fapt speriati si ingrijorati si ca acesta este modul prin care ei isi exprima dragostea lor, s-ar putea sa isi iasa din rolul de “jandarmi”.
      ESTI mama si eu te felicit! Esti perfect capabila sa fii mama. Ai incredere in tine, meriti sa ai incredere in tine, si asta de la sine…
      Te imbratisez!

  12. mihaela says:

    CA NU SUNT BUNA DE NIMIC. pestea toate astea se mai adauga si depresia postnatala, cred ca asta era, dar era justificata. cand aveam 8 luni de sarcina am fost pur si simplu parasite de barbatul pe care il iubeam si care si el ma iubea dar cred ca si a dat seama ca nu vroia copilul. in ziua in care am nascut am primit prin sms numai amenintari cu moartea si bataia, blesteme si toate cele. sms urile au continuat si noptile urmatoare. plangeam de frica pe balcon cu copilul in brate…si ii plangeam soarta amara ce I am rezervat o. in fine, incercam sa alaptez o jumatate de ora – o ora, apoi dadeam doza care ma pandea la usa ca o vrajitoare in mana unuia din bunici…ca ulii se repezeau sa ii prepare doza de drog. basca ma mai pocneste si o diaree care bineinteles asta ii provoca colicii. sunat medical, dat pastille si nealaptat 2 zile,pazita de “jandarmi“ (cu toate astea, desi pe jumatate convinsa ca poate diareea mea ii provoaca accesele de plans de colici, ii dadeam pe furis sa suga) chiar cand se produsese suirea laptelui. mentionez ca bebelusa mea stie sa suga, nu mi a provocat ragade, nu am avut furia laptelui si, desi este de fiecare data hranita si cu biberonul, nu refuza sanul, ii place, I am dat sa suga cand plangea pe strada, in autobus si in tramvai….cand urla de colici eu eram vinovata ca mancasem nu stiu ce, si aproape ma batjocoreau ca ii dau laptele ala prost al meu si o fac sa sufere. eu sunt convinsa de bunele intentii ale parintilor mei dar….le datorez drogul de care nu stiu cum o sa scap. bineinteles ca laptele este mai putin acuma cred, bebelusa nu se satura, fara doza de 60 ml nu se linisteste… nu stiu ce sa fac si cum sa fac. imi doresc din tot sufletul sa nu fi facut greselile pe care le am facut si vreau din toata inima sa le repar. orice sfat imi va fi de ajutor.

  13. GEANINA says:

    Draga Oltea,

    Am citit cu mare interes toate povestile mai mult sau mai putin triste ale mamicilor care au postat aici. Nu stiu daca as avea ceva in plus de adaugat, important pentru mine a fost sa fac cum simt, sa imi pastrez calmul, sa fiu relaxata indiferent de ce spun cei din jurul tau, care de fapt nu iti vor decat binele. Sunt mamica unei fetite de 5 luni, pe care am nascut-o prin cezariana, la sfatul medicului, desi toata sarcina m-am pregatit psihic pentru o nastere naturala, m-am documentat fff mult in acest sens, am fost si la cursuri prenatale, tocmai pentru a nu fi luata prin surprindere, sa stiu tot timpul ce ma asteapta. Si cum nu intotdeauna socoteala de acasa se potriveste cu cea targ, la ultimul control la ginecolog cu o saptamana si 3 zile inainte de a naste mi-a spus ca imi recomanda sa fac cezariana, fiindca am bazinul ingust si ar exista riscul ca bebe sa se blocheze acolo si ca sa o citez pe d-na doctor “Nu-i asa ca nu dorim suferinta fetala”. Ce puteam sa mai spun, numai conta e vroiam eu, conta ce e mai bine pentru copil. Dar cu toate astea, nu eram convinsa ca nu pot naste natural si cu 2 zile inainte de data programata pentru cezariana m-am dus din nou la d-na dr, poate se inselase ea si am vrut sa mai verifice inca o data si acelasi raspuns, se recomanda cezariana. Foarte abatuta de raspuns, am plecat acasa si mi-am zis ca pana la urma tot cum vrea Dumnezeu se intampla, oricat m-as da eu peste cap si asa m-am relaxat. Dupa 2 zile, am mers la spital unde operatia de cezariana a decurs fara nici o problema, mi s-a facut o combinatie de anestezie rahi-peridurala si am fost constienta pe toata durata interventiei. Mentionez ca mi-a fost tare tare frica de anestezia in coloana, deoarece nu am fost operata niciodata de nimic si nu mi s-a facut anestezie decat la dentist. Copilul l-au scos destul de repede dar nu mi l-au aratat imediat, fiindca trebuia sa-l examineze neonatologul, noroc ca examinarea se efectua tot in sala de nasteri, iar eu puteam sa vad ce ii faceau copilului meu, in sfarsit dupa ce au terminat, timp in care imi facusem tot felulde griji, cum ca bebelusul nu ar fi ok, ca de ce se insista atat de mult asupra lui, sigur are ceva si instantaneu mi-au dat lacrimile. O asistenta mi-a adus micuta cateva clipe sa o vad, sa o pup, si m-linistit ca totul este in regula, dar eu nu ma puteam stapani, plangeam in hohote, pana si d-na doctor a intervenit si mi-a spus sa ma opresc din plans, fiindca imi zdruncinam tot corpul si nu putea sa ma coase bine. Eu am nascut la oea 10.10 si la ora 15.00 mi-au adus copilul prima data sa il pun la san, spre surpriza mea cand m-a apasat asistenta pe sfarc si am vazut ca din san curge ceva galbui, nu imi venea sa cred ca dupa cezariana poti sa ai asa de repede lapte, in prima faza colostru si pe deasupra copilul mai si suge. Atunci mi-am zis, daca nu am putut sa nasc natural, atunci sper din tot sufletul sa-mi hranesc natural copilul, adica sa-l alaptez, inurajandu-ma astfel am reusit pana acum la 5 luni sa alaptez exclusiv copilul la san. Asta nu inseamna ca nu au fost probleme la inceput. Am avut si eu parte de “dragutele” ragade mamare, dar de un real folos pentru ele a fost crema cu lanolina de la Avent. Imi amintesc si acum cum scrasneam din dinti, cand puneam copilul la san, dar mi-am spus ca in curand o sa treaca si am sa uit de aceste neplaceri, cred ca au tinut cam o saptamana. Imi aduc aminte ca atunci cand plangea micuta, sotul meu ma apostrofa ca nu am in casa nici macar o cutie de lapte praf pentru situatii de urgenta, fiindca sigur plange de foame. Norocul meu ca eram documentata si nu m-am lasat prada deznadejdii nici atunci cand copilul plangea. Stiam ca trebuie sa fiu calma, sa nu ma stressez ca mai rau fac, bebelusii nu plang doar fiindca le este foame si pentru ei este stressanta adaptarea la viata extrauterina, deci au si alte motive de plans. Drept dovada lucrurile s-au rezolvat de la sine, copilul nu a avut colici, lapte matern mananca si acum exclusiv, a luat ffff bine in greutate, s-a nascut de 3 kg, iar acum la 5 luni are 7,900 kg. Ce sfatuiesc mamcile este sa faca ceea ce simt, sa puna mare pret pe intuitie si sa nu uite ca factorul psihologic este fff important, totul este in mintea noastra. Asa ne-au spus la cursuri “Nu exista, sa nu poti alapta, totul e in mintea ta” si am avut impresia ca sunt doar vorbe in vant, dar s-a adeverit ca nu e asa.

  14. Roxana says:

    Ma bucur foarte mult ca am gasit site-ul tau, ma bucur ca exista oameni educati in domeniu care impartasesc informatii atat de importante, pentru ca da, hrana bebeilor nostri este importanta!

    As vrea sa adaug si eu povestea mea si a bebelushei mele – relatia noastra cu alaptatul.
    Am avut o nastere foarte grea, travaliul a fost de 31 ore, fetitei mele i se blocasera umerii, desi am trecut usor peste asta cu metoda Gaskin ( Ina May Gaskin e o moasa geniala din America ce a revolutionat nasterea naturala) insa apoi am avut si hemoragie masiva. Spun asta pt ca se pare ca o nastere grea poate influenta cat de repede vine laptele.
    Fetita mea, nascuta la 4,445 kg pierduse cam 7,5% din greutate ( aici in Olanda pana in 7% e considerat normal). In loc sa o cantareasca la 2 zile asistenta care mi-a venit acasa ( in Olanda vine o asistenta cateva ore pe zi acasa in prima saptamana) m-a stresat cantarind fata zilnic. Nopti nepierdute, stres la greu, la 2 saptamani inca nu revenise la greutatea de la nastere.
    Asa ca am chemat o specialista in lactatie, care ne-a ajutat cat de cat, insa eu simteam ca problema inca nu era rezolvata. Fetita mea plangea des la san, avea colici infioratori, voia la san la fiecare ora si cand era la san dadea drumul foarte des, se zbatea mult.
    La fel ca tine am vorbit cu fata mea, i-am spus ca imi doresc mult sa o alaptez si ca e hrana cea mai buna pe care pot sa ii dau si ca imi doresc din tot sufletul sa pape si sa se faca mare si frumoasa (…etc).
    La 3 saptamani revenise in sfarsit la greutatea de la nastere. La 4 sapt deja crescuse cu 250g…insa tot aveam probleme destul de mari..printre altele am facut si mastita( da e stare f aiurea, e ca o gripa, am rezolvat cu antibiotice cu care puteam sa continui sa alaptez).
    Pediatrul a zis ca fetita e bine deci nu ‘are conteaza’ ca e greu, ca ma doare. Asa ca am apelat la La Leche Ligue, si discutand cu o voluntara de acolo mi-a spus ca e foarte posibil ca bb a mea are ( nu stiu cum ii zice pe romaneste) tongue tie sau lip tie ( membrana de sub limba si de la buza de sus sunt prea stramte si astfel bebelul nu poate sa faca vacuumul necesar suptului. Ne recomandase si o moasa experta in domeniu.
    La control moasa a confirmat problema si la limba si (grad maxim) la buza. Si le-a taiat cu o forfecuta. A sangerat 2 picaturi. Asta la 8 saptamani.
    De atunci fata mea a invatat sa suga cu noua libertate a limbii, are un zambet mai mare-e superb. Colicile i s-au corectat aproape in totalitate, nu se mai lupta cu sanul, si cresteeee! Creste repede si se face mare asa cum am rugat-o in primele saptamani. Acum la 6 luni are aproape 10 kg si e lunga are 78cm, poarta hainute de un an jumate-doi.

    Ce

  15. niculae cristina says:

    ma numesc cristina niculae si am mairi probleme …am un bebe de3 luni si 3sapt pe care l-am hranit cu lapte numai de la san dar muls( deoarece am varsta de 32 ani si prima sarcina si mi sa spus ca am canalele infundate etc casa nu infometez copilu am preferat sa ma mulg decat sa-i dau formula si am ramas asa), problema e ca decateva zile a scazut foarte mult la[ptele iar acum am ajuns sa scot decat 30-40 ml si nu stiu cesa ma fac nu as vrea sa-i dau formula (pana acum am avut 3 mesein avans ) dar acum nu mai am decat de o masa ce as putea sa fac sa cresc lactatia am inceput sa iau galactogil beau cei pt lactatie …. mai pot spera sau sa incep sai dau formula as dori un raspuns urgent pt-ca sunt cu nervi la pamant si foarte ingrijorata,mi-as fi dorit macar 6 luni sa pot alapta((((((((((((((( simt ca am dat gresma simt foarte inutila

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *