11. Despre realitatea in care ne trezim dupa nastere si ce am invatat eu

Alaptarea relaxata si eficienta presupune dupa mine doua aspecte: unul care o priveste pe mama, cat de usor iese laptele din san, si altul care il priveste pe bebelus, cat de usor primeste bebele laptele. Daca ambele aspecte sunt in armonie, bebele se hraneste bine, este multumit, si mamei ii este stimulata lactatia si alapteaza relaxata. E imaginea pe care ne-o dorim sa o vedem implinita in realitate cu totii, si mama, si bebele, si sigur ca si tatii/sotii isi doresc o stare relaxata si fericita in familie.

Insa eu cred ca multe nu suntem constiente de realitatea in care ne trezim imediat dupa nastere si mai ales zilele care urmeaza. Si cred ca lipsa de informatie duce la cele mai multe probleme. Multe dintre noi avem o imagine foarte romantica despre mama cu bebelusul ei in brate, dar nu stim ca e foarte posibil sa fim foarte obosite, ca lactatia sa nu functioneze snur din prima, ca s-ar putea sa avem tot felul de dureri sau de disconforturi psihice. Totul e normal, cele mai multe mame trec prin asta si trec si de faza asta. Totul e nou. Si totodata si emotiile puternice, bucuria si dragostea nemarginite pe care le traim cu bebelusul nostru sunt coplesitoare. Chiar daca pe de o parte e greu, miracolul aparitiei unui copil da mamei o putere extraordinara.

Foarte probabil multe proaspete mame pot avea diverse emotii in legatura cu lactatia lor si cu cat de bine sunt alimentati bebelusii lor, si bineinteles tot felul de alte griji despre bebelus sau despre ele. Ce ajuta in mod special este relaxarea mamei, daca mama e relaxata si bebele e relaxat. Stiu ca suna cam greu de atins dar nu e imposibil, stiu ca e greu sa zici cuiva sa se relaxeze cand e tensionat si sa aiba si efect. Si totusi, spre binele tuturor, incercati sa va cautati instrumentele care va detensioneaza si va relaxeaza si daca va uitati in viata voastra obisnuita le veti gasi pe acelea care va fac placere si va bucurati de ele: poate muzica preferata, linistitoare, poate o mancare gustoasa, poate o discutie la telefon cu cineva foarte drag, poate o meditatie, poate pur si simplu un somn bun, o pauza sau o plimbare, poate biletele cu mesaje pozitive lipite la indemana, fiecare isi poate gasi ceva sau poate sa ceara ajutorul cuiva apropiat pentru idei bune. Tot ce se intampla e nou si e uluitor, cam tot ce se intampla e normal, cam toti proaspetii parinti se mira cum trece timpul cand ai un bebelus foarte mic, cam toate mamele sunt foarte obosite si au nevoie de un timp pana se linistesc furtunile hormonilor si pana se vindeca unele urmari ale nasterii. Parerea mea e ca perioada de 6 saptamani a lauziei e “sfanta” si trebuie luata in considerare asa cum e ea. Orice greutate trece, nu tine la nesfarsit, puii care la nastere sunt atat de micuti cresc repede si nu va vine sa credeti ca nu dupa mult timp comunica, vorbesc, au pareri si idei pe care si le exprima… si ne uimesc pe noi cu intelepciunea lor. Iar noi, mamele, ne regasim echilibrul nostru, viata de cuplu, viata profesionala, pasiunile personale si savoarea vietii cu copiii nostri care cresc, cresc pe zi ce trece.

Eu am invatat cu copiii mei ca ei au nevoie de dragostea mea iar eu am nevoie de sprijinul si intelegerea celor din jurul meu, pentru ca eu am vrut sa ma dedic lor. Mi-a fost greu sa accept ca nu le pot face chiar pe toate, ca pot sa cer sprijinul celor din jur, mai ales pentru lucrurile cele mai practice si ca cei din jur sunt foarte dispusi sa ma ajute. De exemplu eu aveam nevoie sa am mancare in frigider si sa ma ocup cat mai putin de bucatarie. Am invatat dupa mult timp ca am nevoie sa imi iau timp si doar pentru mine pentru beneficiile psihice pe care le primesc eu si pe care le aduc copiilor mei, familiei mele. Asta nu se poate chiar de la inceput dar puteti incerca sa vedeti cum e. Un instrument de sprijin e sa va puneti in calendar si sa ii informati pe toti cei care va pot sprijini ca aveti nevoie de timpul vostru. Pentru mine, sa am timpul meu, a insemnat la inceput sa ma ocup cu altceva fara sa am responsabilitatea copilului, timp de o ora sau doua. De exemplu sa fac un dus sau sa imi tai unghiile linistita si relaxata in timp ce altcineva se ocupa de copil, il schimba daca e cazul, se joaca cu el, il linisteste daca plange si bineinteles ma cheama daca ii e foame. Exercitiul meu era sa imi indrept gandurile in alta parte decat copilul pentru o perioada de timp si sa dau incredere celorlalti ca se descurca si ei foarte bine. Copiii au mare nevoie sa relationeze cu tatii lor si invers, tatii cu copiii lor, si mamele intervin din grija mare, din dragoste, de multe ori la mijloc. Puneti-va in locul partenerilor vostri, ai tatilor copiilor vostri, si inchipuiti-va ca nu primiti increderea ca va puteti descurca cu copiii, inchipuiti-va ca tot timpul apare cineva care va corecteaza, care are o idee mai buna, care nu va da incredere si care e sigur ca il iubeste pe acel copil mai mult decat voi. Cum vi se pare, cum va simtiti? Dati incredere oamenilor dragi de langa voi si asa veti invata sa dati incredere si copilului vostru si voua insiva.

 

2 Responses to 11. Despre realitatea in care ne trezim dupa nastere si ce am invatat eu

  1. roxana susca says:

    Asa este, increderea si relaxarea sunt vitale. Copilul are doi parinti si trebuie sa isi construiasca relatia cu fiecare dintre ei. Pentru mama e mai usor, ea il poarta, il naste si apoi il hraneste, in corpul ei se petrec schimbari fizice si chmice care o ajuta sa lege mai usor si firesc relatia cu copilul ei. Tatal isi construeste relatia cu copilul prin intermediul mamei si eu cred ca are nevoie de ajutorul ei. Nici el nu este imun la problemele care pot sa apara. Dar daca lucreaza impreuna, mama si tata pot sa se acomodeze mult mai usor cu situatia cea noua in care cuplul lor a devenit un trio.

    Eu l-am cooptat pe tati de la inceput, inca din perioada de burtica. Am mers impreuna la toate cursurile de pregatire pentru nastere, am mers la dans pentru gravide, mereu impreuna, ne-am acordat amandoi cu starea de burtica si am inceput sa comunicam cu bebele, i-am explicat tot timpul ce simt si i-am impartasit tot ce aflam nou. Asa ca si el stia cam tot ce stiam si eu, si a fost absolut normal sa stea cu mine la nastere de la inceput pana la sfarsit si sa ma ajute foarte mult. Apoi acasa totul a venit firesc. Faptul ca stiam deja o serie de lucruri, chiar daca eram la primul copil, ne-a ajutat sa fim calmi si linistiti. Si tot linistita a fost si Maria. Asa am reusit sa ne descurcam cu toate din prima zi, inclusiv cu baita, desi cum zicea tati in gluma, am primit copilul fara maner si fara instructiuni de folosire.

    In felul acesta simtim ca suntem cu adevarat parteneri in minunata aventura a vietii, iar relatia dintre noi a trecut pe un nivel mai profund.
    Pentru mine, sa il accept pe tati la nastere si sa-l las apoi sa se ocupe si el de fetita noastra inca de la inceput, a fost cea mai mare dovada de iubire pe care i-o puteam da. Nu l-am lasat pe dinafara, ci l-am inclus de la inceput in viata noastra cea noua de trio. Evident, avanatajele au aparut imediat si pe toata linia.

  2. ana says:

    Buna Oltea,

    Abia acum ti-am desoperit blogul. Este minunat si ma bucur ca se inmultesc mamicile care alapteaza. Am insa o intrebare pentru tine, te rog, te rog! Cum si cand intarci copilul? Pustoaica mea are 1 an si 2 luni si de cateva luni, cu mici pauze de 1-2 zile sta numai la san. Nu mai pot!!! sunt in ultimul hal de oboseala plus frustrare ca nu pot face nimic. Am tot zic ca e viroza, apoi dintii, apoi o trece printr-un salt etc… dar sincer ma lasa puterile si si sanatatea mea e importanta. si atunci eu ce fac. as intarca-o dar nu vreau sa o traumatizez. as mai lasa-o dar simt ca-mi pierd puterile. plus ca mai am un baietel mai mare care are si el nevoie de atentia mea (acum mai mult ca oricand). nu pot invata din experienta cu el pentru ca pe el nu l-am alatat decat vre-o 2 luni. pe atunci nu cunosteam atata informatie asa ca atunci mi s-a spus ca n-am lapte si ca nu creste ok am ascultat si am introdus formula. de-acolo pana la a-mi pierde laptele a mai fost un singur pas.
    multumesc mult de ajutor.
    cu drag,
    Ana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *